Am aflat despre clinica SDA Medical de curând, citind despre noutățile în stomatologie și, mai exact, despre condilografie. Subiectul m-a intrigat prin precizia tehnicii, dar mărturisesc că nu îmi era foarte clar la ce tip de tratamente ajută, până nu l-am cunoscut pe doctorul Andi Drăguș – fondatorul SDA Medical, care mi-a înșiruit, pe nerăsuflate, secretele și avantajele acestei proceduri stomatologice inovatoare. Pe scurt, condilografia este o unealtă deșteaptă prin care se măsoară la nivel micronic dinamica mandibulară și un ajutor esențial pentru doctorii stomatologi, în vederea organizării unui plan de tratament în ortodonție, implantologie și estetică dentară.
În ziua de astăzi, tot mai mulți adulți adoptă un comportament responsabil în ceea ce privește

Luna aceasta, am trecut printr-un examen medical diferit față de tot ce e obișnuit într-o clinică stomatologică, desco-perind avantajele noii metode digitalizate de diagnosticare stomatologică, și anume condilografia. Îți spunem la ce tip de intervenții ajută și ce face, de fapt! de Alice Bursuc

îngrijirea dinților și a gingiilor – niciodată nu am văzut atâția purtători de aparate sau fațete dentare,

ca acum, iar doctorii stomatologi oferă soluții complexe și personalizate care se bazează pe echilibrul dintre estetică și funcționalitate. Printre aceste soluții este și condilografia. Tehnologia curentă ne permite să depistăm mai ușor problemele și să le corectăm, iar abordarea medicală integrată, prin tratamente interdisciplinare și metode digitalizate, oferă posibilitatea de a identifica cu precizie problemele fiecărui pacient și de a le rezolva în cel mai favorabil context, adică ținând seama de caracteristicile personale. Am aflat, de la doctorul Drăguș, că „puțini sunt cei ce știu cât de mult influențează poziţia corectă a unui dinte pe arcadă și cum aceasta poate afecta postura corpului. O postură defectuoasă a danturii poate fi sursa altor patologii cu care se confruntă, ca migrenele, durerile cervicale, durerile la nivelul mușchilor feței și capului etc.“ Cu multe cursuri de specialitate în Europa, cu un masterat la Universitatea de Medicină din Berna, cu o specializare pe tema

Sistem Cranio-Mandibular, la Viena, și cu un doctorat în implantologie în desfășurare, dr. Drăguș vorbește pasional și pe înțelesul tuturor despre toate aceste resurse pe care medicina modernă ni le oferă pentru a ne menține cât mai

verdict elle
Condilograful înregistrează micronic toate mișcările de dinamică ale mandibulei – rotația si translația, permițând setarea și personaliza-rea obiectivelor tratamentului stomatologic, și este, de acum, un examen esențial în implantologie, ortodonție și estetică dentară.

sănătoși și despre cât de important este să fim la curent cu ce apare nou, de la aparatură, la sinergiile dintre tratamente. El motivează importanța condilografiei, acest examen neinvaziv, axat pe interdisciplinaritate, și ne spune că tehnica ajută doctorii să realizeze cu mai mare precizie și finețe lucrările de estetică dentară, implantologie sau ortodonție. De exemplu, în cazul tratamentelor stomatologice cu fațete dentare prep sau no-prep (cele care nu presupun șlefuire), care implică un grad ridicat de rigurozitate, atât din partea medicului stomatolog, cât și din partea tehnicianului dentar, condilografia este aur curat, oferă reperele corecte! Pe baza acestui examen, sunt luați în considerare toți factorii ce pot influența rezultatul final: proporțiile buzelor, profilul gingiei, linia zâmbetului, tot ce ține de estetica facială și, de asemenea, de personalitatea pacientului. La toate acestea, se adaugă exactitatea cu care se măsoară dinamica, din punct de vedere al funcționalității articulației temporo-mandibulare, mișcările mandibulei și trasee-le pe care dinții le realizează pe arcadele antagoniste, astfel încât organismul să nu fie dezechilibrat, nici măcar la nivel micronic. Împreună, aceste etape contribuie la un zâmbet perfect și, mai mult de atât, la funcționalitatea optimă a sistemului cranio-mandibular după o intervenție. Investigația noastră ne-a convins că oricine își planifică să îmbunătățească ceva la estetica dinților trebuie să treacă prin acest examen digitalizat de diagnosticare stomatologică.