[vc_row][vc_column width=”1/4″][vc_column_text]
Rezumat:
Articulaţia temporo-mandibulară (ATM) este considerată în lumea medicală una dintre cele mai complexe articulaţii din organismul uman. Datorită complexităţii sale, foarte mulţi experţi din domeniu au ales să o studieze. Astfel, în prezent, specialiştii în CSM (sistemul cibernetic al organului masticator) pot reproduce mişcarea articulaţiei temporo-mandibulare şi transfera această mişcare, din cabinetul de medicină dentară, pe articulatoare mecanice sau virtuale în laboratorul de tehnică dentară. Totodată, numeroase companii dezvoltă şi introduc pe piaţă programe pentru articulatoarele virtuale.
Cuvinte-cheie: sistemul cranio-mandibular, diagnosticarea patologiei ATM, condilograf, sistem cibernetic, CMS, ocluziune
[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”3/4″][vc_column_text]
Articulaţia temporo-mandibulară (ATM) este considerată în lumea medicală cea mai complexă articulaţie din organismul uman, motiv pentru care a fost atent studiată de numeroşi cercetători din domeniul medicinei. Remarcat se face anatomistul Harry Sicher [1 ] care a descris articulaţia temporo-mandibulară clar şi simplu drept o articulaţie sinovială de glisare cu priză mobilă. Tot Sicher înlocuieşte fovea (gaura mică, scobitura) din felul absurd, osos al unei definiţii anatomice a osului temporar, cu o priză mobilă, funcţională şi plină de înţeles, denumită discul articular.
Articulaţia temporo- mandibulară (ATM) este parte integrantă a sistemului cranio-mandibular, care este cu precădere un sistem cibernetic, în 1948,
Norbert Wiener [2] a introdus gândirea cibernetică în biologie, iar prin cibernetică se înţelege arta ghidării (direcţionării) şi a conducerii. Lucrarea lui Wiener,„Cibernetica sau controlul şi comunicarea la animale şi maşini” descrie ce este un sistem de control feedback. Mai exact, din punct de vedere cibernetic, un organism este un sistem autonom foarte complex, fiind unificat de un schimb comun de informaţii (atât intern, cât şi extern), care determină toate subsistemele interne dependente să sufere schimbări reactive şi este, prin urmare, într-o permanentă homeostază instabilă. Homeostaza este definită ca proprietatea organismului de a menţine în limite foarte apropiate constantele mediului intern. în acelaşi timp, organele şi sistemele sunt subsisteme cu propriul lor caracter de control feedback. Permanenta adaptare reactivă a unui organism pentru a menţine homeostaza poate fi denumită viaţă, având în vedere că scopul principal al unui organism este supravieţuirea.
Deşi un organism se poate compara cu un mecanism foarte bine proiectat, unde fiecare piesă are rolul său unic, totuşi există anumite limitări ale acestei asocieri. Organismul este constant implicat într-o relaţie mentală şi materială cu mediul sau faţă de care se adaptează în permanenţă. în plus, organele sunt unităţi orientate spre un scop bine definit, compuse din diferite celule şi ţesuturi şi, nu în ultimul rând, sunt proiectate să îndeplinească una sau mai multe dintre funcţiile cerute.
Revenind la sistemul cranio-mandibular, prof. Dr. Rudolf Slavicek [3] a definit în lucrarea sa „Organul Masticator”complexitatea acestuia. Figura de mai jos evidenţiază legătura dintre structurile si funcţiile CSM (Cybernetic System of the Masticatory Organ).
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]
Sistem cranio mandibular Prin urmare, organul masticator uman este un sistem complex cu multiple funcţii:
• masticaţie – funcţie vitală pentru supravieţuire;
• stress management – peste noapte, cu ajutorul CMS, eliminăm stresul zilnic (bruxism sau clenching);
• vorbire – comunicare şi socializare;
• estetică – cerinţa este din ce în ce mai crescută în rândul pacienţilor;
• respiraţie – funcţie vitală pentru supravieţuire;
• postura – poziţia dinţilor pe arcadele dentare situează mandibula faţă de craniu şi, prin modificarea acestei poziţii, întreaga postură este influenţată. Patalogia ATM sau direcţia în care
se manifestă o dereglare a sistemului cranio-mandibular este ocluzie – sistem neuro-muscular – articulaţie temporo-mandibulară.
Direcţia dezechilibrului Cu alte cuvinte, dacă la nivelul dinţilor (ocluziei) apar modificări în urma unui tratament ortodontic, al unei obturaţii sau a unor lucrări protetice, întregul CMS are de suferit, în funcţie de mărimea acestor modificări, organismul se adaptează şi compensează sau nu. Când nu reuşeşte să se adapteze la noua situaţie, atunci apare simptomatologia CMS.
Simptomatologia prezintă variaţii precum:
• dureri la nivelul ATM;
• dureri şi oboseală la nivelul anumitor muşchi ai CMS în timpul masticaţiei;
• sunete la nivelul urechii medii interne;
• dificultate în deschiderea gurii;
• dureri de cap frecvente sau ocazionale;
• migrene;
• dureri de ceafă;
• dureri în zona gâtului la nivelul muşchilor supra şi infra hioidali;
• masticaţie defectuoasă;
• cracmente (zgomotele sau pocniturile intraarticulare);
• dureri la anumiţi dinţi;
• modificarea fizionomiei feţei;
• nervozitate etc.
Ocluzia dentară se referă la contactul dintre dinţii de pe maxilarul superior şi dinţii de pe mandibulă. Ocluzia statică este contactul dinţilor în repaus, iar ocluzia dinamică este atunci când maxilarul se mişcă la fel ca în timpul masticaţiei. în cazul pacienţilor cu patologie de ATM, după realizarea RX la nivelul ATM, palparea musculară, ocluzogramă, amprentarea cu polieter a celor două arcade dentare urmează condilografia.
în 1890, Walkera inventat clinometerul, primul condilograf mecanic. De atunci, lucrurile au evoluat mult şi, în acest moment, medicii dentişti specializaţi pe CMS au posibilitatea să reproducă mişcarea complexă pe care o execută ATM şi să transfere din cabinetul de medicină dentară, în laboratorul de tehnică dentară, această mişcare pe articulatoare mecanice sau virtuale. Din ce în ce mai multe companii dezvoltă şi introduc pe piaţă soituri cu articulatoare virtuale. Articulatorul virtual este la început, dar, cu siguranţă, în viitorul apropiat, acestea vor deveni un standard în munca noastră. Condilografia este singura modalitate de a diagnostica exact cele două articulaţii temporo- mandibulare. Condilografia se realizează cu ajutorul condilografului care este un dispozitiv complex, cu o componentă mecanică şi una electronică. Dispozitivul electronic se leagă la un computer în care există un soft care măsoară anumiţi parametri de care avem nevoie în tratament (grupa scheletală, grupa dentară, înclinarea sagitală a condilului, unghiul Benett, înclinarea planului de ocluzie, programarea articulatorului de tip arcon, dimensiunea verticală de ocluzie, obiectivele virtuale ale tratamentului etc.) Cu ajutorul condilografului putem determina mişcarea de rotaţie şi translaţie din articulaţia temporo-mandibulară. De asemenea, în mişcările de dinamică ale mandibulei, putem vedea clar poziţia discului articular faţă de condilul mandibular şi fosa glenoidă sau eminentă. Intr-o articulaţie sănătoasă, discul articular este poziţionat între cele două structuri, indiferent de mişcările de dinamică ale mandibulei. Dacă identificăm anumite patologii (ca, de exemplu, disc articular dislocat, articulaţie blocată, articulaţie artrozică etc.), trebuie să repoziţionăm mandibula prin modificarea ocluziei. Această modificare la nivelul planului de ocluzie se poate realiza cu ajutorul aparatelor ortodontice sau prin realizarea de lucrări protetice fixe sau mobilizabile, în funcţie de caz.
Folosirea condilografului nu este necesară decât în cazurile complexe. Aceasta diagnosticare durează între 2-3 ore, în funcţie de caz, şi este o intervenţie minim-invazivă.în prealabil, pacientul trebuie instruit în vederea efectuării corecte de către acesta a mişcărilor de protruzie- retruzie, lateralitate stângă şi dreaptă, intercuspidare maximă, deschis-închis, deglutiţie, vorbire. în cazurile în care repoziţionăm mandibula într-o nouă poziţie terapeutică, aceasta trebuie verificată. Cazurile de complexitate ridicată, reabilitările protetice cu implanturi, reabilitările totale bimaxilare, cazurile de ortodonţie extremă, chirurgia ortognată, au nevoie de o diagnosticare a ATM cu condilograful.
[/vc_column_text][vc_column_text]Bibliografie:
1. Sicher, Harry and F. Lloyd DuBrul. Oral Anatomy, Mosby; 6th edition, 1975.
2. Wiener, Robert. Cybernetics:
Or Control and Communication in the Animal and the Machine. Paris, (Hermann & Cie) & Camb. Mass. (MIT Press), 1948.
3. Slavicek, Rudolf. The Masticatory Organ, GAMMA Medizinisch-wissenschaftliche Fortbildungs-GmbH, 2010.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
